2013. április 5., péntek

Ziua Internaţională a Cărţii pentru Copii şi Tineret.

Din 1967, anual, la 2 aprilie, data naşterii scriitorului Hans Christian Andersen, în întreaga lume este marcată Ziua internaţională a cărţii pentru copii şi tineret. Scopul acestei zile este de a însufleţi dragostea de carte şi de a îndrepta atenţia copiilor către cărţi. 
Biblioteca noastră i-a primit ca musafiri pe copiii grădiniței Csipike.

Le-am prezentat biblioteca. 
 Au intrat într-un mod jucăuș în lumea bibliotecii, unde există nu numai poezii sau romane, ci și cărți mari și mici, grele și ușoare, vechi și noi; cartea cea mai mototolită de obicei conține cele mai bune povești, iar cea nouă poate să ofere câteodată decepție.
Copiii au ascultat poveștile bibliotecarului în limba maghiară și română.
La sfârșit fiecare vizitator a primit un acțibild ca dar din partea bibliotecii.(Iubesc Biblioteca Mikes)
Bibliotecarul a promis că, dacă copiii vor învăța bine la școală și vor rămâne tot așa de cuminți, atunci la următoarea vizită vor pleca împreună în America cu ajutorul covorului fermecat al bibliotecii.
Mulțumim doamnelor educatoare de la grădinița Csipike pentru cooperare! 

Știați că cea mai mare parte a vocabularului o invățăm din cărți, nu din conversații cu prietenii sau de la televizor?